Retrăind copilăria
Week-endul trecut a fost unul relaxant. Atât de relaxant, încât am uitat de toate grijile cotidiene, întratât încât parcă m-am întors înapoi în timp, pe vremea când eram copil, şi totul era mult mai simplu, mult mai uşor, unde grijile nu prea reuşeau să îmi pătrundă gândurile!
No..să va zic de ce a fost aşa…că poate v-am făcut curioşi, deşi ştiu că sunt singurul care citeşte!
Am fost la Sinca Veche, la sora mea. Este o comună, în judeţul Braşov. Am ajuns destul de greu, deoarece a trebuit mai întâi să fac o escală acasă la Făgăraş, pentru că îi promisesem surorii mele că îi duc nişte poze (promisiune prea veche, aşa că trebuia să mă ţin de ea odată şi odată), aşa că am fost până acasă să fac un dvd cu pozele.
Apoi m-am suit pe tren, direcţia Persani, unde trebuia să cobor (la Sinca nu mai este gară de multă vreme), şi de acolo am fost pescuit de cumnatul meu, până în sat.
Odată ajuns în curte, salut neamurile, scap repede de hainele transpirate (mai lăsăm totuşi o pereche de pantaloni scurţi pe mine, că la sat vorbeşte lumea), fur un prosop de pe sfoară, mă sui pe bicicletă şi încep să pedalez de nebun pe uliţele satului. Vântul îmi şuieră pe lângă urechi, răcorindu-mi gâtul transpirat! Jason Mraz cântă de nebun în căşti I’m yours. Mă simţeam atât de liber, fără griji! Totul era simplu, frumos, neschimbat, parcă m-aş fi întors în timp. Aceleaşi uliţe pline de praf, neasfaltate, acelaşi câine care lătra la roatile mele, aceaiasi oameni pe bancă, la o bârfă/poveste.
Spre seară am fost la mănăstirea Sinca. Un loc foarte frumos, unde liniştea este la ea acasă, un loc unde te simţi mai curat, mai uşor, mai aproape de cer.
Dar o să vă zic de ce e pe acolo zilele astea, o să pun şi ceva poze.Plus că o să zic şi ce am păţit a 2-a zi la scăldat![]()
Voi unde mergeţi să vă relaxaţi, să vă reîncărcaţi bateriile, sau pur şi simplu să uitaţi de griji?
Related posts:



da… linistea satului aduce cu ea mereu un sentiment de pace si odihna. la sat… viata e mai frumoasa, mai linistita, mai altfel…
imi place la sat, dar nu pot sta acolo. n-am cum atata vreme cat nu e de munca acolo
ar fi trebuit sa renunti la muzica cat mergeai cu bicicleta… sunetul satului… e mai frumos decat muzica.
Transfagarasani, Curtea de Arges, Inelul de Piatra, Ciofrangeni, Diham…
[...] Retraind Copilaria – Primul post ( 1 iunie 2009) [...]